Un dincolo cu (ne)liniște

Brusc, împietrirea vocilor din cap –

sfârșit de temeri, de haos,

moment de mândrie și de ușurare

la capătul unui război eu versus eu.

Și totuși... neliniște-n lipsa sensului

pentru care ies din întuneric dimineața;

eternul infernal și-a dovedit efemeritatea

venită-n viața mea fără vreo atenționare

despre-acel dincolo mult visat și nedorit.

E prea liniște. Prea lumină. Prea monoton.

Mă regăsesc cu frământări în gând și-n piept,

semne înfipte adânc injectează venele

cu adrenalina unui instinct de supraviețuire

păstrat în stare latentă - mi se face dor

să vorbesc despre haos ca mod de viață.

M-am obișnuit cu lupta,

dar lupta s-a sfârșit prea brusc.

Lăuntricul mi-e din nou străin.