S-a fixat legătura om-natură

A venit renașterea; un nou început, se pare...

și-afară e pustiu, și-n inimă-i pustiu.

Nici soarele de-altădată apariția nu-și face,

n-a mai înflorit, peste noapte, sufletul în noi;

doar păsările ce mai cântă, și ele estompat,

al trecutului om jucăuș varsă lacrimi pe podea.

Cerul plânge cu dor, cu teamă, cu stinsă căldură,

pentru vremuri ce-au fost și nu vor mai fi;

s-a-ntunecat afară, s-a-ntunecat în noi.

Martie nu mai e martie, dragă zâmbet...

e doar ecoul unui ger nemărginit —

a cedat și el de l-atâtea țipete îndurerate.

Întreaga ființă așteaptă cântecul zilelor de mâine,

răsăritul căldurii într-un lăuntric uitat de timp;

se va lumina, cândva, afară, 

se va lumina, cândva, în noi.