în cel mai nordic punct al vieții mele

în cel mai nordic punct al vieții mele,

unde lumina e din ce în ce mai rară,

unde mireasma purității e înfrântă

în lupta florilor cu solul înghețat,

unde nici vara nu încălzește

mâini tremurânde și buze stânjenii,

unde orice speranță de-a găsi

călăuza potrivită pentru emigrarea

către cel mai sudic punct al vieții mele

devine un ideal pe care nici

lapona Enigel nu-l poate desăvârși,

mi-a apărut în fața ochilor

o flacără plăpândă-n mijlocul zăpezii

și se luptă cu viscole

într-o mare de albastru înghețat,

conectând ca prin bluetooth

focul ei la inima mea.

și trec c-un trup

aproape mort și-aproape viu

granița aproape interminabilă

a nordului cu sudul.

e protagonista poveștii mele

și ajunge și-acum cu mine

în cele mai sudice puncte cunoscute vreodată.

mai dă ea să rămână doar foc & cenușă,

mai amenință că pleacă

din rolul ei de călăuză,

dar totuși stă nemișcată, c-un roșu aprins,

pregătită să pună bariere 

între mine și furtunile drumului.

oferă blândețe când sunt haos,

eliberează sufletul din gratii de plumb,

oprește timpul când simt că nu mai pot.

m-a salvat și continuă a mă salva

din cele mai nordice puncte ale vieții mele.

am făcut cunoștință cu poezia.

supraviețuiesc.