Gând despre istoria ce-mi trece prin vene

prizonieră-n propria amprentă

port în sânge istoria umilinței

cadavru al uitării și-al schimbării

privesc în bucăți de sticlă un trup acoperit

de păcatele generaționale înfipte

în pielea-mi aspru arsă 

frântura inimii s-a produs când am deschis ochii

și mi-am simțit sângele rece trecând prin vene

și i-am văzut pe cei ce sunt numiți lumina inocenței

devenind bucățile mucegăite ale gresiei din piept

dependența mea este o nefericită acțiune a societății

și poate într-un alt univers nu sunt nevoită

să-i dau foc creierului ce-ncearcă să-și imagineze

un univers mai bun 

ceasul continuă să bată... tic... tac... tic... tac...

și inima-mi continuă să bată și exist 

ca tabloul acela întunecat cu cerc alb 

aștept un moment oportun să ies din răcoarea mării negre

în timp ce număr secundele până când îi cresc mușchi sufletului

și va avea curaj să scrie un alt fel de poveste mai a mea