Experiențe lăuntrice la început de studenție
Motto: Dacă vine un moment în care inima se frânge din cauza propriei voințe, dar încă există un semn al focului lăuntric, nu înseamnă că a ales greșit; înseamnă că trebuie să lupte pentru a regăsi frumusețea drumului, depășind limitele impuse de minte.
Literatura, de ce să mint, nu trăiește dintotdeauna în propriul sine; dar cred că am fost menite să ne găsim, pentru că, atunci când i s-a aprins focul, a rămas neclintită în inimă, oricât de intense ar fi fost coborâșurile prin care am trecut împreună. Curând, pasiunea urma să se transforme în dorința de a intra în învățământ; de a încerca să aduc frumusețea literaturii aproape de elevi, în timp ce îi încurajez subtil, din spate. ,,Când voi fi mare, voi fi ca ea și voi face copiii să se simtă în largul lor." De aici a pornit totul, de la un simplu gând, mai mult sau mai puțin inocent, din grădiniță. Anii s-au scurs, visul a rămas, iar eu am trecut prin îndrumarea unor mentori minunați, cadre didactice de excepție, care au reușit să-l mențină viu.
Așa a venit și timpul studenției mele la Litere, care, dintr-un vis, s-a transformat într-o adevărată provocare a sinelui. Entuziasmul de la început de drum a fost rapid stins de realitatea universitară. M-am lăsat copleșită de cantitatea și dificultatea informațiilor, de nivelul de cunoștințe al celorlalți studenți, de curajul și de motivația lor, de cerințe, de refuzul creativității și libertății în interpretări. M-a lovit un nivel ridicat de anxietate pe care nu îl mai cunoscusem înainte. Mi-am zis că eu nu sunt făcută pentru acest loc, iar fiecare zi era o scufundare în cea mai adâncă apă. Timp de multe săptămâni, am renunțat, neoficial, la studii și la recunoașterea existenței unei pasiuni, deși continuam să scriu pentru mine și pentru eliberarea emoțiilor mele. Ceea ce am înțeles, mai apoi, este că pasiunea nu dispăruse, ci s-a retras în spate, atunci când mintea începuse să le facă loc neîncrederii de sine și izolării. Am început consilierea psihologică, la Serviciul Suport pentru Studenți – un adevărat ajutor! Mi-am oferit spațiu să simt, să fiu așa cum îmi dictează corpul aflat în stare defensivă, să trăiesc așa cum pot, uneori să supraviețuiesc.
Literatura mă doboară prin constrângere și mă ridică prin libertate în același timp. Am crescut și cresc prin întuneric și prin frumos. Cresc nerenunțând, chiar și atunci când totul pare că e lipsit de sens. Cresc sperând, visând, plângând, pierzându-mă în suflet și, uneori, în gânduri nocive pentru lăuntric. Învăț că nu se pune semnul egal între perfecțiune și drumul către împlinirea visului, ci, mai degrabă, se înlocuiește ,,perfecțiunea" cu ,,non-perfecțiune". Însă exact acest fapt face ca drumul să fie perfect, pentru că te provoacă în așa fel încât, indiferent de numărul de pumni primiți, să continui cu ambiție. Și știu că literatura face, din mine, o luptătoare.
Da, Litere este un loc în care visul prinde viață, însă nu lipsit de lovituri. Este greu, extenuant, chiar frustrant uneori, dar aș alege aceeași facultate de o mie de ori, privind înainte cu aceleași idealuri și aspirații.